Hramul Schitului Vovidenia al Mănăstirii Neamț

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 21, 2021

Bucuria praznicală a continuat cu un moment spiritual-cultural deosebit: lansarea noului compact disc, Bucură-te Împărăteasă Maică,  înregistrat recent în biserica schitului de corul Vovideniei, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan. Acest cor este format din clerici, profesori, soliști ai Operei Naționale din Iași și ai Filarmonicii ieșene, absolvenți  și studenți ai Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” sau ai Conservatorului George Enescu din Iași. Noul CD cuprinde patru axioane compuse de Ciprian Porumbescu, înregistrate în premieră naţională, alături de alte cântări şi versuri din lirica românească, închinate Maicii Domnului. Părintele Gabriel Năstase, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă Dumitru Stăniloae, catedra de Muzică bisericească, a prezentat celor prezenți conținutul compact discului, evidențiind latura religioasă a operei  compozitorului Ciprian Porumbescu. Momentul a continuat cu interpretarea câtorva cântări din noul album de către corala Vovideniei, condusă de Arhidiaconul Ciprian Rusu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iași.

A doua zi, dimineața, au fost săvârșite slujba Utreniei, Acatistului și Ceasurile, după care a fost oficiată dumnezeiasca Liturghie de către un sobor de preoți şi diaconi, conduși de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Din sobor au făcut parte părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, părintele profesor Viorel Laiu, director al Seminarului „Veniamin Costachi”, părintele Gabriel Năstase, lector univ. la Facultatea de Teologie Dumitru Stăniloae din Iași, părintele Lucian Filip, directorul Centrului de Formare Continuă din cadrul Secolului educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele Arhidiacon Ilie Leonte, dirijorul Corului „Dimitrie Suceveanu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, o parte dintre egumenii celorlalte schituri ale mănăstirii, părinți din obștea schitului, și alți preoți invitați. Răspunsurile la strană au fost date de corala Schitului Vovidenia. După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a rostit un bogat cuvânt de învățătură, în care a accentuat istoricul prăznuirii, dar și modul în care această sărbătoare ne ajută în urcușul duhovnicesc către sărbătoarea mare și sfântă a Nașterii Domnului: 

Trebuie să le fi fost greu  Părinților Ioachim și Anei ca să-și ia copila de mână, la cei trei ani ai săi, și s-o aducă la Templu, împlinind astfel făgăduința adusă lui Dumnezeu. Dar înțelegem că Duhul Sfânt le-a dat mângâiere și înțelegerea mai adâncă a lucrării lui Dumnezeu. Tradiția ne spune că prunca Maria s-a desprins din brațele părinților săi și a rămas la Templu ca să împlinească voia lui Dumnezeu, aceea de a se pregăti ca, la vremea cuvenită, să-L întrupeze pe Mântuitorul lumii. Prin sărbătoarea Vovideniei sau a Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Biserica ne pune la inimă ca sa înnoim în noi gândul de recunoștință și dragoste către Maica Domnului dar și gândul de nădejde că Dumnezeu lucrează în istorie, chiar și atunci când nu înțelegem, în clipe de criză, chiar și atunci când vedem în jurul nostru suferință, dezbinare, boală și moarte.

În încheiere Preasfințitul Părinte Episcop, evidențiind rolul Maicii Domnului în iconomia neamului nostru românesc, a spus:

Maica Domnului este Eva cea nouă, care restaurează greșeala Evei celei dintâi; Sfânta Fecioară este femeia care aduce neamul omenesc întru ascultare față de Dumnezeu.

La finalul slujbei, egumenul schitului, părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, a înălțat cuvânt de recunoștință lui Dumnezeu pentru binecuvântarea trăită de obștea schitului, dar și de către pelerinii prezenți, mulțumind Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, că a delegat la hramul schitului pe Preasfințitul Părinte Nichifor Botășăneanul. De asemenea, a mulțumit și ierarhului prezent, părintelui stareț al Mănăstirii Neamț, celorlalți părinți din sobor, doamnei primar a comunei Vânători-Neamț, prezentă la sărbătoare, pentru ajutorul constant oferit schitului, dar și credincioșilor care, și în acest an, și-au îndreptat pașii către Poiana liniștii, ca să facă parte din alaiul duhovnicesc care a condus-o pe Maria, Prunca, la Templu. Ca semn de recunoștință, egumenul schitului a dăruit Preasfințitului Părinte Nichifor o icoană cu Maica Domnului, compact discul Bucură-te, Împărăteasă Maică, lansat în ajunul sărbătorii, dar și cartea Maica Domnului în cultul divin ortodox și în cultura română (poezia cultă), teza sa de doctorat, lucrare recent apărută la Editura Doxologia cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. 

Hramul s-a încheiat cu săvârșirea unui parastas pentru ctitorii așezării monastice, pentru toți egumenii adormiți în Domnul și, în mod special, pentru compozitorul Ciprian Porumbescu, care a făurit frumoasele axioane închinate Maicii Domnului cuprinse în Cd-ul Bucură-te, Împărăteasă Maică, înregistrat, cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, în biserica schitului, de corul  Vovideniei.

 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri